• Hyundai este partener oficial al Cupei Mondiale FIFA 2018;
• Hyundai si Muzeul Fotbalului Mondial FIFA organizeaza un concurs international pentru suporteri;
• Thierry Henry, Lukas Podolski si Cafu sunt protagonisti intr-o serie de clipuri care promoveaza competitia;
• 32 de castigatori din intreaga lume vor primi cate doua bilete la finala Cupei Mondiale din Rusia, cu transportul si cazarea incluse.
Hyundai Motor Company, partener oficial al Cupei Mondiale FIFA 2018, lanseaza competitia „Hyundai World Football Heritage” dedicata fanilor din intreaga lume. Legendele - Thierry Henry, Lukas Podolski si Cafu - promoveaza actiunea printr-o serie de clipuri, in care este prezentata istoria fotbalului.
Suporterii au oportunitatea de a urmari din tribune cel mai asteptat meci al turneului, finala Cupei Mondiale de Fotbal. 32 de castigatori din intreaga lume vor primi cate doua bilete, cu transportul si cazarea incluse. In plus, acestia vor avea ocazia de a admira o serie de obiecte din istoria fotbalului, selectate de la Muzeul Fotbalului Mondial FIFA, care vor fi prezentate in cadrul unei expozitii organizata in cadrul Hyundai Motorstudio din Moscova.
Pentru acest eveniment, compania a dezvoltat un program accesibil prin intermediul unei platforme digitale, care va conecta suporterii si le va imbogati experienta pe parcursul competitiei. Inscrierea in concurs se face online, pana la data de 13 mai. Participantii trebuie sa posteze pe retelele sociale povestea lor despre Cupa Mondiala utilizand hashtag-ul #myfootballheritage sau direct pe website-ul oficial worldcup.hyundai.com.
„Ne bucuram ca suntem alaturi de fanii acestui sport si ca le putem oferi posibilitatea de a participa la aceasta competitie, care le ofera sansa de a fi invitatii nostri la finala Cupei Mondiale din Rusia”,a declarat Minsoo Kim, Vice Presedintele Diviziei de Marketing Hyundai Motor. „Ca partener oficial al Cupei Mondiale FIFA sustinem si incercam sa dezvoltam lumea fotbalului oferind suporterilor experiente memorabile.”
Asocierea cu FIFA a demarat in anul 1999, Hyundai urmand a fi partener oficial pana in 2022.