HYUNDAI ACCELEREAZA PREGATIRILE PENTRU CAMPIONATUL MONDIAL DE RALIURI WRC
- Veteranul WRC, Michel Nandan, este numit Directorul echipei
- Divizia Hyundai Motorsport GmbH
- Dezvoltarea modelului Hyundai WRC i20 la o noua baza din Alzenau, Germania
- Investitia in programe globale motor-sport sta la baza dezvoltarii permanente Hyundai
Hyundai Motor Co. si-a consolidat participarea la Campionatul Mondial de Raliuri prin numirea veteranului WRC, Michel Nandan, in functia de Director al echipei. Francezul, care a detinut pozitii tehnice cheie pe scena mondiala a raliurilor, inca de la jumatatea anilor ‘90, se alatura formatiunii Hyundai intr-un moment semnificativ pentru producator in dezvoltarea programului WRC.
Hyundai si-a anuntat intentia de a participa la Campionatul Mondial de Raliuri la Salonul Auto de la Paris, din septembrie, anul trecut. In prezent, Hyundai dezvolta specificatiile WRC pentru noul model i20, care va concura pe toata durata campionatului din 2014. De asemenea, Hyundai a desemnat o filiala motor-sport dedicata, Hyundai Motorsport GmbH, care va implementa programul WRC al marcii. Gyoo Heon Choi a fost numit presedinte al Hyundai Motorsport GmbH.
„Compania Hyundai este entuziasmata sa revina in Campionatul Mondial de Raliuri si ne-am intors pentru a castiga, nu doar pentru a concura”, a declarat Tak Uk Im, Vicepresedinte Executiv & COO Hyundai Motor. „Hyundai se identifica cu WRC-ul, iar experienta noastra in raliuri va fi transpusa direct in performanta si in abilitatea de a imbunatati modelele de serie.”
Hyundai a identificat WRC-ul ca o platforma ideala de promovare internationala a dinamismului si a entuziasmului transmise de catre marca in plina ascensiune. Spectacolul raliului mondial si tehnologia de varf se imbina pentru a expune valorile brandului Hyundai.
Aceasta nu este prima participare a marcii la WRC, Hyundai a mai concurat si in competitiile anilor 2000 - 2003. In prezent, Hyundai ridica stacheta pentru revenirea sa in WRC prin formarea unei echipe interne, care va opera in locatia dedicata din Alzenau, Germania - situata in apropiere de Frankfurt, unde este pozitionat sediul operational al Hyundai Europa.
Avand in vedere ca sezonul WRC 2013 debuteaza cu legendarul raliu de la Monte Carlo, Hyundai va avea la dispozitie un an pentru a isi pregati intoarcerea pe scena mondiala a raliurilor. Dezvoltarea specificatiilor i20 WRC va avea loc sub conducerea directorului echipei, Michel Nandan.
Nandan a afirmat: „Sunt onorat ca Hyundai m-a ales pentru revenirea sa in WRC. Proiectul este inca la inceput, dar lucrurile se misca rapid si sunt nerabdator sa dezvoltam echipa Hyundai pe parcursul anului curent. Suntem constienti ca proiectul implica eforturi masive, insa dispunand de noua locatie (Alzenau, Germania) si de personal motivat, inregistram deja progrese.”
O versiune i20 WRC provizorie a intrat deja in teste in Coreea, pentru a permite Hyundai sa demareze multiple verificari ale componentelor si suspensiilor, programate pe parcursul anului 2013.
Nandan a adaugat: „Folosim deliberat o versiune i20 provizorie pentru a testa componente importante si pentru a ne asigura ca ne-am facut temele inainte de a intra in competitie. Aceasta faza va continua pe tot pracursul anului 2013, pentru a ne pregati participarea in intreg sezonul WRC 2014. Avem multe alte decizii de luat pe parcursul acestui an, inclusiv selectarea pilotilor – actiune ce necesita timp si efort. In paralel, vom analiza indeaproape evolutia sezonului WRC 2013.”
Angajamentul si investitia Hyundai intr-un program global motor-sport puncteaza evolutia permanenta si noul nivel al marcii, dar si obiectivul producatorului de a isi intari pozitia pe piata globala. Oportunitatile de a transfera tehnologia utilizata in programul WRC catre vehiculele de serie fac ca investitia in programul motor-sport sa fie una strategica pentru Hyundai.
Istoria Hyundai in raliuri
Implicarea companiei in acest sport a inceput in 1998 cand, pentru doua sezoane, marca Hyundai a fost prezenta la clasa F2. In 1999, echipa a anuntat ca incepand din sezonul 2000 va concura cu modelul Accent WRC cu trei usi. Acest model a participat in Campionatul Mondial de Raliuri pana in sezonul 2003.