Hyundai a fost onorat cu distinctia „Technology Award”, fiind desemnat primul producator auto care pune la dispozitia clientilor din Marea Britanie o gama completa de autovehicule cu emisii reduse. Premiul a fost oferit de publicatia Auto Express, in cadrul ceremoniei anuale New Car Awards.
Producatorul auto a dezvoltat noul Ioniq, primul autovehicul din lume disponibil in trei variante de propulsoare electrice. In plus, ix35 Fuel Cell este primul model pe baza de pila de combustibil produs in masa si comercializat.
„Distinctia a fost acordata ca urmare a dezvoltarii unor tehnologii inovatoare, care vin in intampinarea nevoilor consumatorilor. Hyundai este primul producator auto care ofera clientilor din Marea Britanie o gama completa de optiuni, prin intermediul noului Ioniq, disponibil in trei variante de propulsoare electrice: hibrid, plug-in hibrid si versiunea electrica si datorita autovehiculului ix35 Fuel Cell pe baza de pila de combustibil”, a declarat Steve Fowler, redactor-sef Auto Express & Carbuyer.
In plus, Tony Whitehorn, Presedinte si CEO al Hyundai Motor UK, a mentionat:„Premiul reprezinta o dovada a angajamentului marcii in ceea ce priveste protejarea mediului inconjurator, prin dezvoltarea autovehiculelor cu emisii reduse”.
Hyundai Motor Group investeste in mod constant in dezvoltarea tehnologiilor ecologice, urmand sa lanseze 28 de modele cu emisii reduse pana in anul 2020, printre care versiuni hibride, plug-in hibride, electrice si pe baza de pila de combustibil.