Hyundai dezvaluie noul model SUV Fuel Cell

Hyundai dezvaluie noul model SUV Fuel Cell

Hyundai a dezvaluit in avanpremiera noul SUV cu celula de combustibil, inainte de prezentarea oficiala programata pentru inceputul anului viitor. Noul FCEV are la baza designul modelului concept prezentat in cadrul Salonului Auto de la Geneva 2017. Lansarea celui de-al doilea vehicul pe baza de hidrogen contribuie la consolidarea pozitiei Hyundai de lider in ceea ce priveste tehnologia fuel cell. 

In comparatie cu modelul anterior, noul model furnizeaza 163 CP, are un randament sporit cu 20% si asigura o pornire la rece la temperaturi mai scazute (-30 grade Celsius). Pentru mai multa eficienta, performantele celulei de combustibil, consumul de hidrogen si componentele cheie au fost optimizate. Autovehiculul vizeaza o autonomie de aproximativ 800 km cu un plin de hidrogen (conform noului ciclu european de conducere – NEDC). 

Forma fluida a caroseriei este inspirata de cursivitatea apei, singura substanta emisa. Aspectul futurist este completat de o serie de elemente aerodinamice. Manerele retractabile ale usilor si designul rotilor au fost concepute special pentru reducerea turbulentelor, contribuind la maximizarea eficientei aerodinamice. La interior, noul model dispune de sisteme avansate de tehnologie. Bordul incorporeaza comenzi intuitive si ergonomice. Habitaclul a fost proiectat in culori rafinate, inspirate de natura. Finisajul versatil este completat de un mix din piele si material textil, utilizat pentru tapiteria scaunelor.

Hyundai va prezenta noul SUV pe hidrogen la inceputul anului viitor in Coreea, iar apoi pe pietele nord-americane si europene. Compania va lua in considerare si extinderea disponibilitatii in regiunile cu potential de crestere pentru vehiculele ecologice, cum ar fi China. 

Avand in vedere cererea din ce in ce mai mare la nivel mondial, obiectivul echipei Hyundai este de a populariza vehiculele hibride, extinzand gama de SUV-uri si de a dezvolta variante 4WD si FR (tractiune pe spate, motor fata), pornind de la sistemul propriu patentat de punte motoare cu propulsor electric montat pe transmisie (TMED), care a fost conceput in 2011. Scopul Hyundai este, de asemenea, de a diversifica gama, de la vehicule electrice mici la cele premium, de clasa mare, cum ar fi Genesis. 

In acest sens sunt planificate:

  • Lansarea versiunii electrice a SUV-ului Kona, cu autonomie de 390 km, pentru prima jumatate a anului 2018
  • Lansarea versiunii electrice a modelului Genesis pentru 2021
  • Lansarea unui nou model electric, cu autonomie de 500 km, pentru distante lungi, dupa anul 2021

Hyundai va dezvolta prima configuratie dedicata vehiculelor pur electrice, pentru a produce mai multe modele cu autonomie crescuta. Aceasta actiune va fi concentrata pe imbunatatirea eforturilor de cercetare - dezvoltare cu scopul de a imbunatati performanta si durabilitatea FCEV, pentru democratizarea tehnologiei, astfel incat aceasta sa poata fi aplicata si autoturismelor sedan mai mici. In plus, in al patrulea trimestru al anului curent, Hyundai va dezvalui un nou autobuz alimentat cu hidrogen.

Hyundai este primul constructor auto din lume care a introdus o linie de productie de serie pentru autovehiculele cu celule de combustibil pe baza de hidrogen. ix35/ Tucson Fuel Cell a devenit in anul 2013 primul autovehicul Fuel Cell produs in masa. Compania a demarat cercetarea in domeniul tehnologiei celulelor de combustibil in anul 1998, dezvoltand primul vehicul cu celula de combustibil bazat pe SUV-ul Santa Fe, in cadrul unei colaborari cu CaFCP (Parteneriatul California pentru celulele de combustibil).

Debug: OFF