Hyundai a incheiat cu succes primul test cu un camion autonom. Hyundai Xcient, care are o capacitate maxima de incarcare de 40 de tone, a parcurs aproximativ 40 de kilometri pe drumurile din Coreea de Sud, avand atasata o semiremorca. Autovehiculul a fost echipat cu un sistem de condus autonom de nivel 3 (conform standardului Society of Automotive Engineers), care permite controlul directiei, accelerarea si decelerarea, diferite manevre in trafic, fara interventie umana. La bord a fost prezent si un conducator auto, pentru a prelua controlul in caz de necesitate.
„Aceasta actiune demonstreaza ca tehnologiile inovatoare pentru condusul autonom pot fi utilizate pentru a transforma sectorul transporturilor si al logisticii”, a declarat Maik Ziegler, Ph.D., Director of Commercial Vehicle R&D Strategy Group la Hyundai Motor Company. „In aceasta faza este nevoie de conducatorul auto, pentru a controla manual autovehiculul in diverse situatii, dar cred ca vom atinge curand nivelul 4 de automatizare.”
Obiectivul Hyundai este de a investi permanent in infrastructura si de a continua testele, pentru dezvoltarea si comercializarea acestei tehnologii intr-un timp cat mai scurt. Pentru aceasta demonstratie, Ministerul Infrastructurii si Transportului din Coreea de Sud (MOLIT) a emis, in premiera, o licenta temporara de transport autonom pentru un camion de mare tonaj. Testarea a fost realizata pe un traseu de 40 de kilometri, pe drumul public (sectiunea de transport pe care Hyundai Glovis - companie de logistica parte a grupului Hyundai-Kia Automotive - transporta componentele din portul Incheon), care a fost parcurs intr-o ora, fiind respectata cu strictete limita de viteza de 90 km/ h impusa pe aceasta ruta.
Camionul cu semiremorca, fara incarcatura, este dotat cu un sistem avansat de navigatie autonoma, avand in vedere ca este de aproximativ 3,5 ori mai lung, de 1,4 ori mai lat si de 9,2 ori mai greu decat un sedan. Hyundai Xcient dispune de senzori similari cu cei utilizati pentru sedanurile autonome, dar si de 10 senzori optimizati pentru camioanele de mare tonaj (inclusiv trei camere amplasate in fata, lateral si spate, doua radare fata si spate si unul pentru unghiul de bracaj al semiremorcii) care analizeaza in timp real schimbarea unghiului dintre camion si semiremorca, pentru stabilitate in viraje foarte stranse. Informatiile acumulate de fiecare senzor se afla in stransa legatura cu harta HD si sunt transmise catre calculatorul de bord pentru localizare. In functie de situatie, acesta controleaza cu acuratete viteza, directia si franarea. In plus, a fost implementat si un nou sistem de control al directiei (MAHS: Motor Assist Hydraulic Steering), dezvoltat de catre Hyundai Mobis. MAHS dispune de un mecanism precis care controleaza unghiul de directie in functie de decizia luata de unitatea de comanda electronica, acest aspect minimizand efortul necesar pentru conducerea autovehiculului. Caracteristici precum sistemul de asistenta la coliziune frontala (FCA), pilotul automat inteligent (SCC) si sistemul de avertizare la parasirea benzii de rulare (LDW) sunt disponibile optional pentru Hyundai Xcient.
Hyundai se concentreaza pe dezvoltarea tehnologiilor necesare deplasarii vehiculelor in convoi, avand planuri de comercializare a acestor sisteme incepand din anul 2020.
Numarul pierderilor in urma accidentelor in care sunt implicate camioanele creste in fiecare an. Conform statisticilor oferite de Agentia Nationale de Politie din Coreea, camioanele sunt implicate in 10,8% dintre accidentele produse anual, rata mortalitatii fiind de 3,7 %, comparativ cu 1,9 % in cazul altor accidente. Soferii de camion calatoresc frecvent pe distante lungi pe timpul noptii, oboseala acestora fiind cauza numeroaselor accidente. Tehnologia de condus autonom implementata pe vehicule comerciale va contribui si la reducerea acestora.
In 2017, Hyundai Ioniq a incheiat cu succes testele de condus autonom de nivelul 4, in timp ce, anul acesta, cu ocazia Jocurilor Olimpice de Iarna de la Pyeongchang, Nexo si Genesis G80 au parcurs un traseu de 190 km tot la nivelul 4 de condus autonom.