Hyundai ix35 Fuel Cell

Hyundai ix35 Fuel Cell
  • Hyundai Motor este primul producator de autovehicule care demareaza fabricarea in serie a unui vehicul cu celule de combustibil
  • Castigator al prestigiosului premiu FuturAuto 2013 pentru inovatie tehnica

Primul Hyundai ix35 Fuel Cell asamblat a iesit din linia de productie la data de 26 februarie 2013, Hyundai Motor devenind astfel primul producator de autovehicule care a inceput fabricarea in serie a unui vehicul pe baza de hidrogen.

Hyundai a incheiat contracte de leasing flote cu municipalitaţile din Copenhaga, Danemarca şi Malmö, Suedia. Pe 3 iunie 2013, primul lot de 15 masini fabricate in serie a fost livrat catre primaria din Copenhaga. De atunci, Hyundai a livrat vehicule pentru flote din intreaga Europa, cel mai recent catre organizatii din Marea Britanie, inclusiv Transport for London, Air Product, Johnson Matthey si ITM Power si catre autoritatea rutiera olandeza Rijkswaterstaat.

Incepând cu octombrie 2011, Adunarea UE pentru pile de combustie si hidrogen (FCH JU) din Brussels a pus la dispozitie vehicule Hyundai ix35 Fuel Cell membrilor legislativului UE si publicului pentru a demonstra deschiderea pietei fata de tehnologia fuel cell.

La inceputul anului 2014, Hyundai a anuntat ca se implica in proiectele HyFIVE (Hydrogen For Innovative Vehicles) si HyTEC (Hydrogen Transport in European Cities), ambele facand parte din Adunarea UE pentru pile de combustie si hidrogen (FCH JU), care are drept obiectiv consolidarea infrastructurii pentru hidrogen in Europa.

Caracteristici premiate

In cadrul European Motor Show 2013 din Bruxelles, Belgia, modelul Hyundai ix35 Fuel Cell a primit prestigiosul premiu FuturAuto. A fost ales castigator pentru faptul ca a devenit primul vehicul fuel cell pe baza de hidrogen produs in serie care este disponibil pe piata. Premiul, aflat la a 12-a editie, celebreaza inovatia tehnologica in industria auto, juriul fiind format din jurnalisti consacrati din Uniunea Presei Auto din Belgia (UJBA). Dintr-o lista lunga de 16 candidati, juriul a selectat cinci finalisti, fiind vorba despre inovatii apartinand Hyundai, Bosch, Mazda, Mercedes Benz si Volvo.

Sustainia100, lista intocmita anual a celor mai inovative si sustenabile 100 de solutii din lume, a plasat ix35 Fuel Cell in primele 10 cele mai eficiente solutii de mobilitate sustenabila din lume in 2013. Mai mult, a fost singurul vehicul inclus in sectiunea „Transport” a raportului. Vehiculul a fost selectat de o comisie de experti din peste 500 de proiecte si tehnologii  nominalizate si a fost ales pentru impactul pozitiv din punct de vedere social, economic si al mediului inconjurator asupra comunitatilor locale.

A patra generatie de FCEV de la Hyundai

Modelul Hyundai ix35 Fuel Cell este a patra generatie de vehicule fuel cell pe baza de energie electrica. De la prezentarea modelului Santa Fe FCEV in 2000, compania a devenit lider mondial in dezvoltarea tehnologiei fuel cell pe baza de hidrogen, coordonand cel mai mare centru de cercetare fuel cell din Coreea.

In 2004, a fost prezentata a doua generatie de vehicule fuel cell – modelul Tucson FCEV, alimentat cu prima pila de combustie a companiei de 80 kW (109 CP).

A treia generatie din familia FCEV de la Hyundai, modelul ix35 FCEV, a fost un model pre-produs cu emisii ultra-scazute, care a anuntat vehiculul produs in serie. A patra generatie ix35 Fuel Cell, prezentata in 2012, este un adevarat vehicul viabil pentru uz cotidian, care pastreaza nivelul de siguranta, echipare, confort si performanta de la modelul ix35 alimentat conventional, insa produce zero emisii daunatoare.

Modelul Hyundai ix35 Fuel Cell aduce imbunatatiri semnificative fata de predecesorul sau, inclusiv o autonomie cu pana la 50% mai mare si economie de combustibil de peste 15%. De asemenea, costul de productie este cu 80% mai mic.

Modelul ix35 Fuel Cell este echipat cu un motor electric de 100 kW (136 CP), care ii permite sa atinga o viteza maxima de 160 km/ h. Cele doua rezervoare pentru hidrogen, cu capacitate totala de 5,64 kg, permit vehiculului sa parcurga in total 594 km cu o singura incarcare. Acesta poate porni chiar si la temperaturi de minus 25 de grade Celsius. Energia este depozitata intr-o baterie litiu-ion polimer de 24 kWh, dezvoltata impreuna cu LG.

Pila de combustie functioneaza prin transformarea energiei chimice din hidrogen si oxigenul din aer in curent electric. In interiorul pilei de combustie, procesul de creare a curentului electric are loc in trei etape:

· Hidrogenul la anod genereaza ioni de hidrogen cu sarcina pozitiva si electroni cu sarcina negativa

· Membrana de polimer permite doar trecerea ionilor cu sarcina pozitiva, electronii cu sarcina negativa deplasandu-se de-a lungul unui circuit extern pana la catod, creand curent electric

· La catod, electronii si ionii de hidrogen cu sarcina pozitiva se combina cu oxigenul (din aer) creand H2O – apa – care este eliminata din pila de combustie, fiind singurul reziduu rezultat.

Modelul ix35 Fuel Cell de la Hyundai reprezinta unul dintre cele mai avansate vehicule din clasa sa si datorita dezvoltarii continue si reducerilor costurilor de productie, se anticipeaza ca productia de serie limitata va permite vanzarea catre un numar mult mai mare de clienti din lumea intreaga incepand cu 2015.

Initiativele Hyundai in ceea ce priveste industria hidrogenului

Hyundai s-a implicat intr-o serie de initiative si parteneriate pentru a promova vehiculele fuel cell pe baza de hidrogen ca viitoare solutie pentru cerintele de transport din Europa. Guvernele, organizatiile non-profit si companiile private cauta metode alternative de transport, iar Hyundai contribuie la accelerarea dezvoltarii FCEV in regiune.

Allan Rushforth, Senior Vice President si Chief Operating Officer al Hyundai Motor Europe, a declarat: „Hyundai considera ca acesta este momentul potrivit pentru a pune in valoare potentialul enorm al vehiculelor fuel cell pe baza de hidrogen care nu necesita schimbarea comportamentului consumatorului in ceea ce priveste stilul de condus sau realimentarea. Hyundai a fost primul producator de autovehicule care a demarat productia in serie a unui vehicul fuel cell pe baza de hidrogen, iar exemplele modelului ix35 Fuel Cell deja demonstreaza beneficiile acestei tehnologii in Europa. Facem apel la factorii de decizie sa ofere sprijinul politic necesar pentru asigurarea infrastructurii necesare – o retea de puncte de realimentare cu hidrogen la presiunea de 700 bari in Europa.”

In mai 2011, Hyundai a semnat un memorandum de intelegere cu primaria orasului Copenhaga, producatorul de pile de combustie H2 Logic si Hydrogen Link – cel din urma fiind o asociatie din Danemarca care promoveaza utilizarea pilelor de combustie cu hidrogen.

Obiectivul acordului este sa dezvolte o infrastructura care sa sprijine FCEV in Copenhaga, un oras care, pana in 2025, intentioneaza sa fie neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon. In baza memorandumului, Hyundai a pus la dispozitie doua vehicule ix35 Fuel Cell pentru un test drive in prezenta primarilor din capitalele Danemarcei, Norvegiei, Suediei si Islandei.

In octombrie 2011, Hyundai a invitat membrii marcanti ai presei din Europa sa testeze modelul ix35 Fuel Cell in Copenhaga si, prin aceasta initiativa, a mai facut un pas important in directia atingerii obiectivului sau de a aduce FCEV pe piata vehiculelor care se adreseaza publicului larg pana in 2015.

Testul din Copenhaga a venit in urma stirilor conform carora modelul ix35 Fuel Cell a fost ales de Comisia Europeana impreuna cu FCH JU pentru a fi utilizat ca vehicul demonstrativ pentru a testa si promova tehnologia fuel cell pe baza de hidrogen in conditii reale. In cadrul initiativei, modelul ix35 Fuel Cell a fost pus la dispozitia Membrilor Parlamentului European, Comisarilor si oficialilor UE pentru a fi testat.

In cadrul parteneriatului cu H2 Mobility, o initiativa de colaborare cu rolul de a dezvolta in Europa infrastructura in ceea ce priveste hidrogenul, Hyundai promoveaza activ dezvoltarea si utilizarea tehnologiei pe baza de hidrogen si crearea unei retele de statii de alimentare.

In ianuarie 2012, Hyundai a semnat un memorandum de intelegere, impreuna cu alti 12 participanti din industrie, pentru a lansa planul UKH2Mobility in Marea Britanie. Acesta s-a inspirat din experienta altor initiative din Europa cu privire la utilizarea hidrogenului pentru vehicule cu emisii scazute de dioxid de carbon. Cu fonduri in valoare de 400 milioane de lire sterline (aproximativ 475 milioane de euro) primite de la guvernul Marii Britanii, rezultatele planului vor ajuta ca hidrogenul sa devina un combustibil accesibil publicului larg in Marea Britanie.

Un studiu publicat in februarie 2013 de catre UKH2Mobility a previzionat ca, in cazul existentei unei investitii in infrastructura corespunzatoare, peste 1,5 milioane de vehicule alimentate cu hidrogen s-ar putea regasi pe sosele pana in 2030 numai in Marea Britanie.

In aprilie 2013, Hyundai s-a alaturat primarului in London Hydrogen Partnership (LHP) in Marea Britanie. LHP a lansat in Londra proiecte care vizeaza hidrogenul in valoare de 50 de milioane de lire sterline (59 de milioane de euro), inclusiv vehicule pentru transportul public alimentate de hidrogen si statii de alimentare cu hidrogen. Pentru a sprijini aceasta relatie, Hyundai pune la dispozitia LHP cunostintele in domeniul vehiculelor fuel cell pe baza de hidrogen, sustinand initiativa de a dezvolta o economie bazata pe aceasta tehnologie.

Viziunea si strategia Hyundai i-au adus recunoasterea in ‘Top Global Green Brands of 2012’ (Cele mai prietenoase marci cu mediul inconjurator la nivel mondial) in raportul Interbrand, 50 Global Green Brands (50 de marci prietenoase cu mediul inconjurator). Clasata pe locul 17 la general, compania s-a numarat printre cei mai bine plasati producatori de autovehicule. Interbrand a facut referire in mod special la pozitia de lider a Hyundai in ceea ce priveste nivelul de zero emisii gratie progreselor inregistrate in dezvoltarea tehnologiei fuel cell pe baza de hidrogen.

Prin dezvoltarea noilor tehnologii, precum si prin diferitele planuri si initiative in care este implicata, Hyundai isi demonstreaza angajamentul de a transforma vehiculele fuel cell pe baza de hidrogen intr-o solutie prietenoasa cu mediul inconjurator care sa indeplineasca viitoarele necesitati privind mobilitatea.

Specificatii tehnice

 

Motorizare si transmisie

Motor electric in partea frontala, cu doua rezervoare de hidrogen fuel cell, montate central.

 

Baterie                         24 kW litiu polimer  

Pila de combustie        100 kW pila de combustie cu doua rezervoare de hidrogen

Putere /cuplu               100 kW (136 CP)/ 300 Nm disponibil de la 0 rpm

Transmisie                   cu diferential

Emisii                          doar H2O (apa)

 

Suspensii si amortizoare

Fata                Independenta, MacPherson, cu arcuri elicoidale si amortizoare cu gaz.

Bara stabilizatoare anti-ruliu.

Spate               Independenta, multi-brat, arcuri elicoidale si amortizoare ASD cu gaz

 

Directie

Tip                                      asistata electric cu cremaliera si pinion

Raportul directiei               15:1

Cursa volan rotatie             2,83 de la un capat la celalalt

Diametrul de bracare         10,6 metri

Directie                        directie asistata, controlata electric

Frane fata                    discuri ventilate; 300 mm

Spate                           discuri solide; 262 mm

Frana de mana           maneta actionata manual

ABS                             electric pe 4 roti, sistem de distributie a fortei de frecare (EBD)

BAS                             mareste puterea de franare in timpul opririlor de urgenta

DBC                            Asistenta la coborarea pantelor mentine o viteza de 8 km/ h in timpul coborarii

100-la-0 km/ h             41,7 metri

 

Jante si anvelope

Jante                           Aliaj 17 in x 6,5

Anvelope                     225/60 R17

Roata de rezerva        Kit de reparatie

 

Dimensiuni (mm)

Exterior

Lungime generala              4410

Latime generala                 1820 (fara oglinzi)

Inaltime generala               1655

Ampatament                       2640

Ecartament fata                  1585                      Ecartament spate                1586

Consola fata                        880                       Consola spate                     890

Garda la sol                        170

 

Interior

                                                Fata                Spate

Spatiu pentru cap                   1000                 994

Spatiu pentru picioare            1047                 969

Spatiu umeri                           1450                1400

Spatiu solduri                          1367               1336

 Capacitati Off-road

Unghi de atac                         24,2 grade

Unghi de degajare                 26,9 grade

Unghi de rampa                     17,0 grade

Unghi de cadere                    45,0 grade

Unghiul maxim de urcare      44,19 grade

 

Greutate (kg)

Greutate proprie                      1830

Greutate maxima                    1980

Incarcare admisa                      375

 

Capacitati

Capacitate rezervor hidrogen      5,64 kg/ 700 bar (70 MPa)

Portbagaj                                     465 – 1436 litri

 

Performante*

Viteza maxima (km/ h)             160

0-la-100 km/ h (sec)                 12,5

 

Economie*

Autonomie                                                      594 km

Consum hidrogen kg/ 100 km (hidrogen)       0,95

*Cifrele prezentate sunt estimate de catre producator.

Debug: OFF