Hyundai Motorsport concureaza pentru un loc pe podium in Raliul Monte-Carlo

Hyundai Motorsport concureaza pentru un loc pe podium in Raliul Monte-Carlo
  • Hyundai Motorsport ocupa pozitia a treia, dupa prima etapa a sezonului 2023 din Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC);
  • Thierry Neuville a exploatat la maximum perfomantele modelului Hyundai i20 N Rally1 Hybrid si se afla intr-o lupta stransa pentru locul secund, dupa opt din cele 18 probe speciale;
  • Dani Sordo si Esapekka Lappi se claseaza pe locul al saselea, respectiv al optulea.

Hyundai Motorsport lupta pentru un loc pe podium in Raliul Monte-Carlo, prima etapa din sezonul 2023 in Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC), Thierry Neuville si Martijn Wydaeghe, copilotul sau, fiind pe pozitia a treia la general, dupa opt din cele 18 probe speciale programate.

Echipajul belgian se afla intr-o lupta stransa pentru locul secund cu Kalle Rovanperä, campionul mondial en-titre, diferenta dintre cele doua echipaje fiind de doar 1,9 s. Alegerea pneurilor a fost cruciala, iar Thierry Neuville a plecat vineri dimineata din parcul de service cu trei anvelope Pirelli soft si trei super soft, aceasta strategie ajutandu-l sa se implice in lupta pentru un loc pe podium.

Cred ca a fost o zi in care ne-am maximizat toate oportunitatile, in special in ceea ce priveste alegerea pneurilor. Ma asteptam la un ritm mai bun pe probele de dupa amiaza, dar nu am putut face mai mult. Am atacat de cateva ori, dar inca ne lipseste ceva. Au fost conditii meteo similare pe ambele bucle, dar chiar si asa a fost dificil sa facem cea mai buna alegere din punct de vedere al pneurilor. Mai este inca mult pana la final si sper sa gasim cea mai buna strategie care sa ne ajute sa ne atingem obiectivul”,a declarat Thierry Neuville.

Dani Sordo si Cándido Carrera, copilotul sau, au incheiat ziua de vineri pe pozitia a sasea si vor aborda partea a doua a raliului cu o strategie diferita. 

Sincer sa fiu a fost o zi dezamagitoare. M-am simtit bine la volan, imi plac probele, dar pur si simplu nu stiu de ce nu suntem mai rapizi. Am pierdut timp pe fiecare proba si am incercat sa schimbam cateva setari la jumatatea zilei. Nu a fost rau, dar inca nu suntem foarte rapizi si voi incerca sa fac unele modificari care sa ma ajute pe probele de sambata si duminica”,a spus Dani Sordo.

Esapekka Lappi si Janne Ferm sunt la primul lor raliu pentru Hyundai Motorsport si ocupa pozitia a opta la general. Echipajul finlandez se afla in etapa de acomodare cu noua masina si va incerca sa mareasca ritmul pe probele urmatoare.

Am avut aceleasi probleme inca de la inceput. Sunt prea lent pe viraje pentru ca inca nu am incredere sa le abordez asa cum mi-as dori. Vom analiza datele impreuna cu inginerii si vom incerca sa gasim cele mai bune solutii pentru a putea fi mai rapizi in ultimele doua zile”,a mentionat Esapekka Lappi.

Sambata, in ziua cea mai lunga a raliului, sunt programate sase probe speciale cu o lungime de 111,78 km, iar duminica se vor desfasura ultimele patru probe cu o lungime de aproape 70 de kilometri.

Thierry a avut o zi cu evolutii constante si planul a functionat asa cum ne-am propus - suntem in lupta pentru un loc pe podium. Am fost uneori poate prea prudenti, plecand cu doua roti de rezerva, dar de acum vom fi si mai agresivi. Pe de alta parte, Dani si Esapekka nu au avut incredere in masina si incercam sa schimbam asta. Trebuie sa ma acomodez cu zilele lungi din WRC si cu faptul ca nu am prea multe oportunitati sa discut cu pilotii dupa fiecare proba. Incercam sa vedem cum putem face masinile mai competitive pentru ca potentialul exista”,a declarat si Cyril Abiteboul, directorul Hyundai Motorsport.

Clasament Raliul Monte-Carlo 2023 (dupa prima zi):

1S. Ogier
V. Landais
Toyota GR Yaris Rally1 Hybrid
1:26:39.4
2K. RovanperäJ. Halttunen
Toyota GR Yaris Rally1 Hybrid
+36.0
3T. Neuville
M. Wydaeghe
Hyundai i20 N Rally1 Hybrid 
+37.9
4O. Tänak
M. Järveoja
Ford Puma Rally1 Hybrid
+54.2
5E. Evans
S. MartinToyota GR Yaris Rally1 Hybrid
+1:02.3
6D. Sordo
C. Carrera
Hyundai i20 N Rally1 Hybrid +1:30.2
7T. Katsuta
A. Johnston
Toyota GR Yaris Rally1 Hybrid
+1:33.1
8E. Lappi
J. Ferm
Hyundai i20 N Rally1 Hybrid 
+1:57.7


Debug: OFF