- Thierry Neuville a castigat sase probe speciale si si-a asigurat locul secund in Power Stage, ultima speciala a raliului;
- Dani Sordo a incheiat raliul pe pozitia a cincea, iar Esapekka Lappi a fost nevoit sa abandoneze dupa o iesire in decor, in timp ce se afla pe prima pozitie.
Hyundai Motorsport a luptat pentru un loc pe podium in Raliul Mexicului, etapa a treia din Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC). Thierry Neuville a avut un final senzational si, dupa evolutia din Power Stage, s-a clasat pe locul secund, aceasta fiind cea de-a treia clasare consecutiva pe podium din acest sezon. Dani Sordo a incheiat etapa din Mexic pe pozitia a cincea.
Neuville si Martijn Wydaeghe, copilotul sau, au fost implicati intr-un duel strans cu Elfyn Evans inca de sambata, iar duminica, in ultima zi a raliului, echipajul belgian a castigat doua probe, iar inainte de Power Stage se afla la 2,7 s de locul al doilea. Neuville a atacat pana pe ultimele viraje si, in final, si-a asigurat pozitia a doua cu un avans de doar 0,4 s.
In total, Thierry Neuville si Martijn Wydaeghe au castigat sase probe speciale cu modelul Hyundai i20 N Rally1 Hybrid.
„Am mers la limita tot raliul si sunt incantat ca am incheiat pentru a treia oara consecutiv pe podium in acest sezon. Am imbunatatit setarile masinii in permanenta si asta ne-a ajutat mult. Din cauza pozitiei la start, in prima zi a raliului, am fost la 40 s de prima pozitie dupa primele zece probe, dar incepand de sambata, lucrurile au stat mult mai bine si am reusit sa recuperam. Am luptat cu Elfyn Evans pana pe ultima proba, iar in Power Stage lucrurile au functionat perfect. Locul secund este recompensa perfecta pentru intreaga echipa”,a declarat Thierry Neuville.
Dani Sordo si Cándido Carrera, copilotul sau, au avut un ritm foarte bun inca din prima zi a raliului, dar pana de cauciuc de pe speciala a saptea i-a scos din lupta pentru un loc pe podium. Echipajul spaniol s-a clasat pe locul al cincilea la general si a acumulat un punct suplimentar in Power Stage.
„Aveam asteptari mai mari pentru aceasta etapa, dar am reusit sa incheiem in puncte si sunt sigur ca la urmatoarea etapa putem sa avem un parcurs cel putin la fel de bun. Ma bucur pentru ca am luat startul din nou in Raliul Mexicului in fata unui public atat de pasionat. M-am simtit foarte bine aici si cred ca am aratat care este potentialul nostru”,a mentionat Dani Sordo.
Raliul Mexicului a fost o etapa incurajatoare pentru Hyundai Motorsport. In total, cele trei echipaje au castigat 12 probe speciale in cele 22 desfasurate (speciala a 15-a a fost anulata) si au demonstrat potentialul modelului Hyundai i20 N Rally1 Hybrid pe probele dure din Mexic.
„Sa obtinem in final locul secund este extraordinar, o recompensa pentru intreaga echipa care s-a pregatit intens pentru acest raliu. Din pacate, Esapekka a abandonat sambata dimineata din postura de lider, dar am ramas concentrati si am incercat sa obtinem cat mai multe puncte. Thierry a pierdut timp din cauza pozitiei la start in prima zi, dar nu a renuntat niciodata si cu punctele obtinute aici a urcat un loc in clasamentul general. Am demonstrat ca avem o masina competitiva si ca putem lupta pentru titlurile mondiale pe orice suprafata”, a adaugat Cyril Abiteboul, directorul Hyundai Motorsport.
Dupa aceasta etapa, Thierry Neuville a urcat pe locul secund, respectiv la general, cu un total de 53 de puncte. In clasamentul constructorilor, Hyundai Motorsport a ajuns la 100 de puncte si se afla pe pozitia a doua.
Urmatoarea etapa se va desfasura pe probele de asfalt din Croatia in perioada 20 – 23 aprilie.
Clasament Raliul Mexicului 2023:
1 | S. Ogier | V. Landais | Toyota GR Yaris Rally1 Hybrid | 3:16:09.4 |
2 | T. Neuville | M. Wydaeghe | Hyundai i20 N Rally1 Hybrid | +27.5 |
3 | E. Evans | S. Martin | Toyota GR Yaris Rally1 Hybrid | +27.9 |
4 | K. Rovanperä | J. Halttunen | Toyota GR Yaris Rally1 | +1:55.3 |
5 | D. Sordo | C. Carrera | Hyundai i20 N Rally1 Hybrid | +2:58.8 |
6 | G. Greensmith | J. Andersson | Škoda Fabia RS | +12:31.5 |
7 | E. Lindholm | R. Hämäläinen | Škoda Fabia Evo | +13:04.4 |
8 | O. Solberg | E. Edmondson | Škoda Fabia RS | +13:37.7 |
9 | O. Tänak | M. Järveoja | Ford Puma Rally1 Hybrid | +15:19.6 |
10 | K. Kajetanowicz | M. Szczepaniak | Škoda Fabia Evo | +15:56.6 |
Clasament general constructori (dupa Raliul Mexicului) – Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC):
1 | Toyota Gazoo Racing World Rally Team | 127 puncte |
2 | Hyundai Shell Mobis World Rally Team | 100 p |
3 | M-Sport Ford World Rally Team | 73 p |
Clasament general piloti (dupa Raliul Mexicului) – Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC):
1 | S. Ogier | 56 puncte |
2 | T. Neuville | 53 p |
3 | K. Rovanperä | 52 p |
4 | O. Tänak | 47 p |
5 | E. Evans | 44 p |
6 | C. Breen | 19 p |
7 | D. Sordo | 17 p |
8 | E. Lappi | 15 p |
9 | G. Greensmith | 8 p |
10 | T. Katsuta | 8 p |