- Hyundai Motorsport a incheiat pe podium in Raliul Australiei, ultima etapa din Campionatul Mondial FIA (WRC), cu Thierry Neuville pe locul al treilea
- Hayden Paddon s-a clasat pe pozitia a patra, iar Dani Sordo pe a cincea
- In urma rezultatului, Neuville si-a asigurat pozitia a doua in clasamentul general al pilotilor, iar echipa a obtinut al doisprezecelea podium individual din anul 2016
Hyundai Motorsport s-a clasat pe podium in cadrul ultimei etape din Campionatul Mondial FIA (WRC) 2016, Thierry Neuville reusind sa incheie pe pozitia a treia, dupa un final dramatic in Raliul Australiei.
Toate cele trei echipaje care au concurat cu noua generatie i20 WRC au terminat in top cinci. Hayden Paddon s-a clasat pe pozitia a patra, iar Dani Sordo pe a cincea, la o diferenta de doar 1,6 secunde. Neuville si Sordo au acumulat puncte suplimentare acordate pentru clasarea pe locurile al doilea si al treilea in Power Stage.
In urma acestui rezultat, Neuville si-a asigurat pozitia a doua in clasamentul general al pilotilor. Pentru belgian acesta a fost al cincilea podium consecutiv si al saptelea din acest sezon, acumuland in total 160 de puncte.
In acest sezon Hyundai Motorsport a reusit sa urce pe podium in zece dintre cele 13 etape incluse in calendar. Avand asigurat locul secund la constructori inaintea acestei etape, echipa a incheiat cel mai competitiv sezon din WRC cu doua victorii, 12 clasari individuale pe podium, 47 victorii de proba speciala si 24 de puncte acumulate in Power Stage.
Duminica, in ultima zi a raliului, au fost programate cinci probe speciale cu o lungime totala de 57,18 km. Pentru Neuville (#3 noua generatie i20 WRC) si Nicolas Gilsoul a reprezentat un final excelent de sezon, care le-a adus si pozitia a doua in clasamentul pilotilor si copilotilor, dupa un podium in Monte-Carlo, o victorie in Sardinia si clasari consecutive pe podium incepand cu Germania si pana in Australia.
„Sunt incantat de modul in care s-a desfasurat acest raliu. Prima zi a fost mai dificila, dar am incercat sa ramanem concentrati pe obiectivul nostru si in final totul s-a incheiat asa cum ne-am propus. Masina s-a comportat excelent in aceasta etapa si ma bucur ca finalul de sezon este pozitiv. Astept cu nerabdare sezonul 2017”,a declarat Neuville.
Paddon (#4 noua generatie i20 WRC) si John Kennard, copilotul sau, au iesit in decor pe cea mai lunga proba a zilei si au retrogradat pana pe pozitia a cincea. In final, echipajul neozeelandez a reusit sa revina si a incheiat etapa din Australia pe locul al patrulea.
„Nu voiam sa renuntam la victorie asa ca am inceput ziua puternic. Am avut un sezon in care am invatat foarte multe, iar anul viitor vom fi si mai puternici ”, a adaugat Paddon.
Sordo (#20 noua generatie i20 WRC) si Marc Martí, copilotul sau, au incheiat sezonul 2016 cu o clasare pe locul al cincilea, la doar 16 secunde fata de un loc pe podium, castigand si un punct in Power Stage.
„A fost un duel interesant cu Hayden si ma bucur ca am obtinut un punct suplimentar in Power Stage. Vreau sa multumesc echipei pentru acest an si cu siguranta vom avea un sezon si mai bun in 2017”,a mentionat Sordo.
Raliul Australiei a reprezentat ultima etapa din Campionatul Mondial pentru noua generatie i20 WRC, incepand cu anul viitor urmand sa se aplice noul regulament tehnic. Cu doua victorii si locul secund in clasamentul constructorilor, 2016 a fost cel mai bun sezon pentru Hyundai Motorsport de la debutul in mondialul de raliuri.
„Doresc sa ii felicit pe Thierry si Nicolas pentru performanta lor in clasamentul pilotilor si copilotilor. Au inregistrat un sezon fantastic, in special dupa victoria din Sardinia, cu rezultate bune, iar noua generatie i20 WRC si-a demonstrat competitivitatea pe cele mai dure probe speciale din lume. Le multumesc tuturor din echipa pentru rezultatele obtinute de Hyundai Motorsport anul acesta”,a declarat Michel Nandan, directorul echipei.
Rezultate Raliul Australiei 2016
1. A. Mikkelsen/ A. Jager (Volkswagen Polo R WRC) 2:46:05.7
2. S. Ogier/ J. Ingrassia (Volkswagen Polo R WRC) +14.9
3. T. Neuville/ N. Gilsoul (Hyundai New Generation i20 WRC) +1:12.6
4. H. Paddon/ J. Kennard (Hyundai New Generation i20 WRC) +1:26.7
5. D. Sordo/ M. Martí (Hyundai New Generation i20 WRC) +1:28.3
6. M. Østberg/ O. Floene (Ford Fiesta RS WRC) +1:41.5
7. O. Tanak/ R. Molder (Ford Fiesta RS WRC) +3:04.3
8. E. Lappi/ J. Ferm (Škoda Fabia R5) +7:32.3
9. J. M. Latvala/ M. Anttila (Volkswagen Polo R WRC) +7:56.9
10. L. Bertelli/ S. Scattolin (Ford Fiesta RS WRC) +8:00.1
Clasament general piloti – Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC)
S. Ogier 268 puncte/ T. Neuville 160/ A. Mikkelsen 154/ H. Paddon 138/ D. Sordo 130/ J. M. Latvala 112/ M. Østberg 102/ O. Tanak 88/ K. Meeke 64/ C. Breen 36/ E. Camilli 28/ E. Lappi 16/ S. Lefebvre 14/ H. Solberg 14/ M. Prokop 12/ K. Abbring 10/ T. Suninen 8/ P. Tidemand 8/ J. Kopecky 7/ M. Ligato 6/ E. Evans 6/ L. Bertelli 5/ N. Fuchs 2/ A. Kremer 2/ V. Gorban 1/ K. Kruuda 1
Clasament general constructori – Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC)
Volkswagen Motorsport 377 puncte/ Hyundai Motorsport 312/ Volkswagen Motorsport II 163/ M-Sport World Rally Team 162/ Hyundai Motorsport N 146/ DMACK World Rally Team 98/ Jipocar Czech National Team 18/ Yazeed Racing 4