Hyundai Motorsport se afla in lupta pentru un loc pe podium dupa prima zi din Raliul Germaniei

Hyundai Motorsport se afla in lupta pentru un loc pe podium dupa prima zi din Raliul Germaniei
  • Echipa Hyundai Motorsport concureaza pentru un loc pe podium in Raliul Germaniei
  • Thierry Neuville si Dani Sordo au incheiat pe primele doua locuri pe speciala Moselland (PS2), iar Hayden Paddon se afla in top opt, dupa primele cinci speciale din Raliul Germaniei

Hyundai Motorsport se afla in lupta pentru un loc pe podium, dupa prima zi din Raliul Germaniei, etapa a noua a Campionatului Mondial de Raliuri FIA (WRC).

Competitia din Germania reprezinta o proba importanta pentru Hyundai Motorsport, sediul din Alzenau fiind la doar 200 km de parcul de service din Trier. In cadrul acestei etape, echipa a reusit sa obtina si prima victorie in WRC, in anul 2014.

Thierry Neuville concureaza pentru un loc pe podium. Dupa specialele de vineri, belgianul se afla pe locul al treilea la general, in timp ce Dani Sordo, pilotul echipei Hyundai Shell World Rally, ocupa pozitia a patra.

Neuville (#3 noua generatie i20 WRC) si Nicolas Gilsoul, copilotul sau, au incheiat prima zi in top trei si au castigat speciala a doua (Moselland). Echipajul belgian este pregatit pentru cea mai lunga zi a raliului si pentru cele doua treceri pe speciala Panzerplatte (40 km).

„Din cauza ploii, primele probe ale zilei au fost foarte dificile. Conditiile s-au schimbat dupa primele treceri, dar ne-am pastrat calmul si am fortat de fiecare data cand am simtit ca se poate”,a declarat Neuville.

Sordo (#4 Noua generatie i20 WRC) si Marc Marti se afla in lupta pentru un loc pe podium.

„Ma bucur ca am revenit in WRC. Primele probe s-au desfasurat bine, iar in cadrul specialelor de dupa-amiaza am putut creste ritmul. Sambata, lupta decisiva se va da pe cele doua treceri pe Panzerplatte”,a mentionat Sordo.

Paddon (#20 noua generatie i20 WRC) si John Kennard, copilotul sau, ocupa a opta pozitie. Echipa va incerca sa recupereze cat mai mult din timpul pierdut in prima zi a raliului.

„Conditiile au fost foarte dificile, ceea ce ne-a costat timp pretios. Sper sa nu mai inregistram probleme in zilele urmatoare”,a adaugat Paddon.

Dupa probele pe macadam, obiectivul echipei Hyundai Motorsport este de a castiga cat mai multe puncte pe asfalt.

„Echipa a inregistrat rezultate bune, insa lucrurile se pot schimba de la o proba la alta. Este un raliu special, in cadrul caruia am obtinut prima victorie in WRC. Thierry si Dani sunt in lupta pentru un loc pe podium, dar vor aborda ziua de sambata cu maximum de atentie”, a declarat Michel Nandan, directorul echipei.  

Sambata sunt programate noua speciale cu o lungime de 148,57 km, iar pilotii vor trece de doua ori pe Panzerplatte (40,8 km), cea mai lunga proba a raliului.

Clasament Raliul Germaniei dupa prima zi:

1. A. Mikkelsen/ A. Jaeger (Volkswagen Polo R WRC) 59:42.6

2. S. Ogier/ J. Ingrassia (Volkswagen Polo R WRC) +4.3

3. T. Neuville/ N. Gilsoul (Hyundai New Generation i20 WRC) +5.9

4. D. Sordo/ M. Martí (Hyundai New Generation i20 WRC) +12.7

5. O. Tanak/ R. Molder (Ford Fiesta RS WRC) +55.4

6. S. Lefebvre/ G. Moreau (Citroën DS3 WRC) +1:06.6

7. M. Østberg/ O. Floene (Ford Fiesta RS WRC) +1:32.4

8. H. Paddon/ J. Kennard (Hyundai New Generation i20 WRC) +1:45.0

Debug: OFF