Noua generatie i20 R5 va debuta la Raliul Ypres, etapa a cincea a Campionatului European de Raliuri (ERC). Modelul se afla in parcul de service din centrul orasului Ypres, putand fi vizionat pe probele speciale ale raliului. Michel Nandan, directorul echipei Hyundai Motorsport, vorbeste despre asteptarile sale in privinta acestei competitii si motivul pentru care etapa din Belgia face parte din programul de dezvoltare a noului model.
Raliul Ypres 2016 reprezinta prima aparitie in public pentru noua generatie i20 R5. Cat de important este acest eveniment?
„In cadrul Raliului Ypres avem in centrul atentiei noua generatie i20 R5, primul model special dezvoltat pentru clienti. Evenimentul permite expunerea marcii Hyundai unei audiente numeroase, pasionate de sporturile cu motor.”
De ce ati ales Raliul Ypres pentru debutul noii generatii?
„Campionatul European de Raliuri (ERC) reprezinta un eveniment important pentru categoria R5, iar Ypres reprezinta una dintre cele mai interesante curse din calendar. Actiunea atrage numerosi participanti, generand un interes major la nivel international. In plus, competitia reprezinta o etapa din programul de dezvoltare al noului model.”
Care este legatura dintre participarea la Raliul Ypres si programul de dezvoltare al noii generatii i20 R5?
„Cu prima aparitie publica pentru noua generatie i20 R5, proiectul a ajuns in faza finala de dezvoltare. Este important ca autovehiculul sa fie competitiv pe o gama variata de suprafete si tipuri de probe.”
Timpul pentru dezvoltarea noului proiect a fost scurt. A reprezentat acest lucru o problema?
„Atunci cand am stabilit programul pentru Departamentul Clienti stiam ca nu va fi o misiune usoara. Prima aparitie in public a noului i20 R5 se desfasoara dupa noua luni de la demararea procesului de dezvoltare, acest lucru fiind foarte solicitant, mai ales ca este vorba de o masina de curse complexa.”
Sunteti multumit de numarul de kilometri de teste cu noua generatie i20 R5 in faza de dezvoltare?
„Pana in prezent am parcurs peste 3.000 km cu noua generatie i20 R5 atat pe asfalt, cat si pe macadam. Primele probe s-au concentrat pe fiabilitate, dupa care am verificat comportamentul autovehiculului.”