Hyundai prezinta noul i30 Fastback N

Hyundai prezinta noul i30 Fastback N

Hyundai prezinta noul i30 Fastback N, inaintea premierei mondiale, care va avea loc in cadrul Salonului Auto International de la Paris 2018. Cu putin timp inainte de lansarea oficiala, performanta modelului a fost testata de catre Thierry Neuville, lider in clasamentul general din Campionatul Mondial de Raliuri, si Gabriele Tarquini, legenda motorsportului. Cei doi piloti Hyundai Motorsport au fost rivali intr-o calatorie parcursa in doar 8 minute si 18,49 de secunde, de la Roma la Paris, insa cursa nu s-a desfasurat intre cele doua faimoase capitale europene, ci intre localitatile cu aceleasi nume din vestul Danemarcei. Competitia a fost castigata de catre Gabriele Tarquini, care l-a invins pe Neuville cu o fractiune de secunda. Momentele au fost surprinse intr-un material video care poate fi vizualizat accesand https://youtu.be/fK7Yj9DvPLc.

i30 Fastback N este cel de-al doilea model al Diviziei de Performanta Hyundai din Europa, dupa i30 N, care s-a bucurat de succes comercial inca de la lansare. Aproape 3.000 de unitati i30 N au fost vandute in prima jumatate a anului 2018 in Europa, dintre care 100 unitati First Edition in Germania, exclusiv online, in doar 48 de ore.

„Odata cu lansarea noului coupe ne angajam sa raspundem unor noi provocari, introducand in gama Hyundai modele cu puternic impact emotional”, a declarat Andreas-Christoph Hofmann, Vice Presedinte Marketing si Produs la Hyundai Motor Europe.

Design remarcabil

Silueta eleganta a modelului i30 Fastback N inglobeaza caracteristicile dinamice ale versiunii hatchback i30 N in cinci usi. In partea frontala, grila si bara de protectie, elemente distinctive ale gamei N, confera un aspect dinamic. Personalitatea si sportivitatea autovehiculului sunt accentuate de bara de protectie spate, dubla evacuare si de eleronul cu forma arcuita, integrat in hayon. La interior, volanul, schimbatorul de viteze si scaunele au fost personalizate cu insertii de culoare rosie. Spatiul de incarcare este generos. Capacitatea portbagajului este de 450 litri si poate ajunge pana la 1.351 litri cu scaunele din spate complet rabatate.

Motor ultra performant

-       pachetul „Standard” - 250 CP (consum in regim combinat: 7,0 l/ 100 km; emisii COin regim combinat: 159 g/ km*);

-       pachetul „Performance” –275 CP (consum in regim combinat: 7,1 l/ 100 km; emisii COin regim combinat: 163 g/ km*).

Ambele motorizari ofera un cuplu maxim de 353 Nm si o viteza de 250 km/ h. Functia „overboost” mareste cuplul pana la 378 Nm. Versiunea de 250 CP accelereaza de la 0 la 100 km/ h in 6,4 secunde*, iar varianta de 275 CP in 6,1 secunde*. In plus, prin intermediul sistemului „N Grin Control” sunt disponibile cinci moduri de condus - Eco, Normal, Sport, N si N Custom - care au rolul de a schimba comportamentul autovehiculului, ajustand parametrii.

Gama Hyundai N a fost dezvoltata avand ca sursa de inspiratie domeniul motorsport si experienta Hyundai acumulata prin implicarea in Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC) si in Seria Internationala de Turisme (TCR). Gama N a fost conceputa la Namyang, la Centrul Global de Cercetare si Dezvoltare al Hyundai din Coreea, si testata la Nürburgring, acolo unde se afla centrul de teste Hyundai Motor din Europa.

Dotari inteligente de siguranta si conectivitate

Instrumentarul de bord este disponibil in doua variante de sistem de infotainment:

-       sistem audio cu display, care beneficiaza de un ecran tactil LCD de 8 inchi, o camera pentru marsarier integrata si conexiune Bluetooth;

-       sistem de navigatie cu ecran tactil de 8 inchi si abonament gratuit pentru o perioada de sapte ani la serviciile LIVE. Ambele sunt compatibile cu aplicatiile Apple CarPlay si Android Auto. Modul de afisare al ecranului specific gamei N ofera posibilitatea unor setari personalizate pentru motor, turatii si sunetul evacuarii.

Noul i30 Fastback N beneficiaza de tehnologiile de siguranta activa si asistenta la condus Hyundai SmartSense, care respecta standardele europene de siguranta: sistem de asistenta la coliziune frontala (echipament standard), sistem de avertizare a conducatorului auto (echipament standard), sistem de asistenta la mentinerea benzii de rulare (echipament standard), sistem de asistenta pentru faza lunga (echipament standard) si functie inteligenta de avertizare asupra vitezei limita.

*Emisiile de CO2 si consumul de combustibil masurate conform reglementarilor WLTP si convertite in standardul NEDC.


Debug: ON