Noul Tucson - tehnologie si eleganta la Salonul Auto International de la Geneva 2015

Noul Tucson - tehnologie si eleganta la Salonul Auto International de la Geneva 2015
  •    Design elegant si dinamic
  •    Dotari pentru confort si conectivitate adaptate nevoilor clientilor
  •    Tehnologii inteligente pentru siguranta pasiva si activa
  •    O gama variata de motorizari, de la 115 CP la 184 CP
  •    Modelele pentru piata europeana fabricate in Europa

Cel mai recent SUV Hyundai - un progres semnificativ

Noul Tucson reprezinta un pas important pentru marca Hyundai in Europa, oferind clientilor o valoare peste asteptari”, declara Jochen Sengpiehl, Vice Presedinte Marketing Hyundai Motor Europa.

Noul SUV in contextul succesului in vanzari

Hyundai Motor s-a impus pe segmentul SUV, cu peste un milion de unitati comercializate in Europa incepand din anul 2000, momentul lansarii modelului Santa Fe. Noul Tucson va avea un impact important asupra vanzarilor Hyundai in Europa, segmentul C-SUV reprezentand 22% din cifra de afaceri a companiei in 2014.

Exterior versatil accentuat de proportii dinamice si elegante

Partea frontala este dominata de grila hexagonala specifica vehiculelor Hyundai, care este conectata la farurile cu tehnologie LED, conferind noului model un stil unic si impunator. Partea din spate atrage atentia prin suprafetele frumos modelate, cu linii orizontale care plutesc spre pasajele rotilor din spate, accentuate de stopurile subtiri.

Habitaclu generos datorita compartimentarii inteligente

Construit pe o platforma noua, modelul beneficiaza de dimensiuni interioare generoase. Compartimentarea inteligenta ofera un raport excelent al dimensiunilor exterioare si interioare, optimizand spatiul dedicat pasagerilor si cel alocat bagajelor. Cu un habitaclu incapator si confortabil, Hyundai Tucson ofera si un portbagaj cu o capacitate substantiala de 563 litri cu bancheta spate in pozitie verticala, incluzand un compartiment de 49 de litri sub podeaua portbagajului.

Dotari de confort si conectivitate adaptate nevoilor clientilor

Printre dotarile oferite de Tucson se numara scaunele fata incalzite si ventilate, cu o parte orizontala mai lunga pentru un suport imbunatatit. Pentru un confort sporit, noul model dispune de portbagaj cu deschidere automata (in momentul in care detecteaza apropierea cheii de acces) si sistem inteligent de asistenta la parcare cu functie de detectare a spatiului disponibil pentru parcare.

Partea centrala a plansei de bord este dominata de un ecran de mari dimensiuni (8 inch), anti-reflexie, atasat sistemului de navigatie de ultima generatie, care este de trei ori mai rapid decat versiunea anterioara care echipa modelele Hyundai. Acesta propune mai multe variante de traseu, hartile, care pot fi actualizate rapid, fiind stocate pe un card SD. Sistemul de navigatie este insotit de un abonament gratuit, pentru noua ani, la serviciile TomTom LIVE. Un nou tip de aparat radio digital si sase incinte acustice sunt de asemenea disponibile. Modelul ofera in plus porturi USB si AUX, pozitionate central.

Tehnologii inteligente pentru siguranta activa si pasiva

Noul model include dotari precum sistemul de franare automata de urgenta, care actioneaza in momentul in care detecteaza apropierea periculoasa a unei persoane sau a unui vehicul din fata, de la viteza mare la viteza mica. In plus, sistemul de asistenta la mentinerea benzii de rulare corecteaza proactiv pozitia volanului pentru a mentine vehiculul pe mijlocul benzii sale de rulare, in timp ce sistemul de avertizare pentru traficul din spate utilizeaza un senzor cu raza de actiune de 180 de grade, avertizand conducatorul auto de apropierea vehiculelor din spate. Hyundai Tucson beneficiaza de asemenea de sistemul de monitorizare a unghiului mort, care urmareste traficul din jurul masinii si de functia de detectare a vitezei limita legale, care monitorizeaza panourile si semnele de circulatie, amintind conducatorului auto viteza maxima cu care poate rula. Sistemul de capota activa se declanseaza in cazul unui impact frontal cu un pieton sau un biciclist pentru a minimiza efectul impactului.

O gama variata de sisteme de propulsie eficiente

Gama de motorizari include doua motoare pe benzina: 132 CP (1,6 litri GDI) si 175 CP (1.6 litri T-GDI) si trei propulsoare diesel: 115 CP (1,7 litri), 136 CP (2,0 litri) si 186 CP (2,0 litri). Noul motor turbo 1,6 litri T-GDI - 176 CP reprezinta o noutate in gama si este asociat unei transmisii cu dublu ambreiaj in sapte trepte (7 DCT) sau unei cutii manuale in sase trepte. Toate motorizarile au fost imbunatatite pentru a oferi manevrabilitate sporita si eficienta kilometrica, adaptandu-se totodata normelor Euro 6.

Versiunea de baza cu motorizarea diesel de 115 CP este disponibila exclusiv cu transmisie manuala in sase trepte, 2WD si tehnologie start/ stop pentru economia de carburant. Motorul turbo diesel de 2,0 litri cu turbina cu inertie redusa este disponibil in doua versiuni - versiunea de 136 CP care livreaza un cuplu de 373 Nm si cea de 184 CP care ofera un cuplu de 400 Nm. Ambele versiuni beneficiaza de un catalizator cu tehnologie NOx trap, ce nu necesita intretinere, pentru reducerea emisiilor.

Motoarele pe benzina de 1,6 litri T-GDI si 2.0 litri diesel pot fi asociate cu sistemul 4WD, care livreaza tot cuplul catre rotile fata in conditii normale de rulare si pana la 40% catre rotile spate, automat, in conditii de aderenta scazuta. Modul „Lock”, ce poate fi selectat manual, distribuie egal cuplul, 50/ 50%, pentru stabilitate sporita la viteze reduse.

Un nou sasiu pentru Europa - confort si performante dinamice

Sasiul noului Tucson a fost dezvoltat pentru piata europeana, fiind orientat spre confort, fara a compromite performantele dinamice ale vehiculului. Directia este precisa, iar noile suspensii si amortizoare ofera un nivel inalt de confort la rulare.

Hyundai a dezvoltat fiecare element al sasiului, avand in vedere stabilitatea vehiculului la viteze mari si in viraje, profitand la maximum de ampatamentul lung (2670 mm) si de ecartament marit pentru a optimiza performantele la rulare si manevrabilitatea.

Noul sistem de servodirectie asistata electric (MDPS), care dispune de un program de gestiune electronica si un motor electric montat pe cremaliera, ofera un raspuns direct, mai rapid.

Noua functie Drive Mode Select (DMS), disponibila pe versiunile cu transmisie automata, ofera posibilitatea de a selecta intre trei moduri de condus – Normal, Sport si Confort – fiecare propunand caracteristici diferite in termeni de directie, acceleratie, motor si schimbarea vitezelor.

Noul Tucson pentru piata europeana va fi produs in Europa

Modelele Tucson destinate pietei din Europa vor fi produse in uzina Hyundai din Cehia, ca parte integranta a angajamentului sau in regiune. Increderea in calitatea produselor Hyundai realizate in Europa este confirmata de garantia de cinci ani fara limita de kilometri, unica in industrie, care va insoti fiecare nou model Tucson comercializat. Acest pachet include de asemenea cinci ani de asistenta rutiera si cinci ani de verificari periodice gratuite ale vehiculului.

Dupa debutul oficial in cadrul Salonului Auto de la Geneva 2015, noul Tucson va fi comercializat in Europa incepand cu a doua jumatate a anului curent.

Date tehnice preliminarii

Dimensiuni exterioare (mm)


Noul Tucson

Lungime

4,475

Latime*

1,850

Inaltime

1,645

Ampatament

2,670

Consola fata

910

Consola spate

895

*fara oglinzi retrovizoare

Motorizari si transmisii

Benzina

Putere

Transmisii

Tractiune

1,6 litri GDI

135 CP

Manuala 6

2WD

1,6 litri T-GDI

176 CP

Manuala 6/ Automata dublu-ambreiaj 7

2WD/ 4WD

Diesel



1,7 litri

115 CP

Manuala 6

2WD

2,0 litri standard

136 CP

Manuala 6/ Automata 6

2WD / 4WD

2,0 litri high power

184 CP

Manuala 6/ Automata 6

4WD

Debug: ON