Pilotii Hyundai Motorsport continua lupta pentru puncte in Raliul Spaniei

Pilotii Hyundai Motorsport continua lupta pentru puncte in Raliul Spaniei
  • Toate cele trei echipaje Hyundai Motorsport au avut un ritm bun in penultima zi a Raliului Spaniei
  • Dani Sordo este pe locul al patrulea la general si ramane in lupta pentru un loc pe podium, diferenta fata de locul al doilea fiind mai mica de opt secunde
  • Thierry Neuville si Hayden Paddon au incheiat ziua de sambata in top opt, cei doi avand acelasi timp cumulat dupa 17 probe speciale

Echipajele Hyundai Motorsport au avut un ritm competitiv in penultima etapa din Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC). La finalul zilei de sambata, Dani Sordo ocupa pozitia a patra, Thierry Neuville a saptea, iar Hayden Paddon a opta la general.

Sambata au fost programate opt probe speciale pe asfalt, cu o lungime totala de 123,05 km. Dupa inceputul bun de vineri, toate echipajele au avut ca obiectiv imbunatatirea pozitiilor in clasamentul general din Raliul Spaniei.

Sustinut de un public numeros, Dani Sordo (#8 Hyundai i20 WRC) este cel mai bine clasat pilot cu un model Hyundai i20 WRC. Dupa o serie de clasari in top cinci pe probele de sambata, a incheiat ziua pe locul al patrulea, la mai putin de opt secunde fata de ocupantul pozitiei a doua.

„M-am simtit bine la volan si am mers cat am putut de tare pe toate probele speciale. Am tinut pasul cu rivalii nostri si am demonstrat ca ne dorim o clasare pe podium. Inaintea ultimei zile avem inca o sansa buna la un loc pe podium si vom face tot posibilul sa-l obtinem”, a declarat Sordo.

Si Thierry Neuville (#7 Hyundai i20 WRC) a avut o zi mult mai buna, dupa ce a modificat setarile masinii si a avut mai multa incredere pe probele speciale. Belgianul a incheiat ziua pe locul al saptelea la general, castigand inclusiv o proba speciala (PS17 – Salou – 2,24 km).

„Sunt foarte multumit de progresele pe care le-am facut sambata. Am avut mici probleme pe primele doua probe, dar apoi am avut al patrulea timp pe PS12 (Poboleda 1 – 10,63 km), ceea ce mi-a dat mai multa incredere. Am fost prea prudent pe ultima proba a primei bucle, dar am facut cateva modificari la dictare si la setari, ceea ce s-a simtit imediat. A fost o mutare buna si sunt foarte multumit cu ceea ce am realizat pana acum. Abia astept sa atacam pe ultimele probe de duminica”,a mentionat Neuville.

Hayden Paddon (#20 Hyundai i20 WRC) a intampinat doua incidente tehnice pe probele de sambata si a pierdut timp pretios, ceea ce l-a scos din top cinci. Neozeelandezul a pierdut 20 de secunde pe PS10 (Porrera 7,43 km) si mai mult pe PS15 (Poboleda 2 – 10,63 km), dar este hotarat sa recupereze pe probele de duminica.

„Daca nu am fi avut cele doua incidente tehnice, ziua noastra ar fi fost una mult mai buna si situatia din clasament era alta. Timpii pe celelalte probe au fost buni si acum vom vedea ce mai putem salva duminica”,a adaugat Paddon.

Cu sase probe ramase de disputat, echipa Hyundai Motorsport va face tot posibilul sa-si asigure locul secund in clasamentul constructorilor. Tinand cont ca diferentele intre pilotii clasati pe primele opt locuri nu sunt foarte mari, lupta de duminica este inca deschisa.

„A fost inca o zi cu lupte foarte stranse pe cele opt probe speciale pe asfalt. As vrea sa felicit in primul rand echipa de mecanici pentru efortul depus de a schimba setarile de macadam cu cele de asfalt. Si pilotii nostri au avut o evolutie buna astazi. Dani Sordo a pus presiune pe rivali si va incerca sa incheie pe podium, in fata propriilor suporteri. Si Thierry a avut o evolutie buna, iar victoria de pe ultima speciala inseamna mult pentru moralul sau. Hayden a avut o zi mai dificila, dar este pregatit sa recupereze duminica. Toti cei trei piloti sunt extrem de motivati si vor face totul pentru a-si imbunatati pozitiile in clasamentul general. Sunt sigur ca vom avea parte de schimbari in clasament si sper sa fie in favoarea noastra”,a declarat si Michel Nandan, directorul echipei.  

Duminica au mai ramas sase probe speciale, cate doua treceri pe Els Guiamets (6,80 km), Pratdip (19,30 km) si Duesaigües (12,10 km), ultima fiind si Power Stage, speciala pe care pilotii din top trei primesc puncte suplimentare.

Raliul Spaniei - clasament general dupa ziua a doua:
1. S. Ogier/ J. Ingrassia (Volkswagen Polo R WRC) 2:34:56.4

2. J.M Latvala/ M. Anttila (Volkswagen Polo R WRC) +54.0

3. A. Mikkelsen/ O. Floene (Volkswagen Polo R WRC) +56.9

4. D. Sordo/ M. Martí (Hyundai i20 WRC) +1:01.4

5. K. Meeke/ P. Nagle (Citroën DS3 WRC) +1:42.2

6. M. Østberg/ J. Andersson (Citroën DS3 WRC) +1:43.7

7. T. Neuville/ N. Gilsoul (Hyundai i20 WRC) +1:56.5

8. H. Paddon/ J. Kennard (Hyundai i20 WRC) +1:56.5

9. M. Prokop/ J. Tomanek (Ford Fiesta RS WRC) +4:22.9

10. P. Tidemand/ E. Axelsson (Škoda Fabia R5) +7:12.6

Debug: ON