- Dani Sordo si Sébastien Loeb vor concura pentru Hyundai Motorsport in Campionatul Mondial de Raliuri FIA 2019 (WRC);
- Loeb, de noua ori campion mondial, a semnat un contract pentru o perioada de doi ani si va participa la sase etape din sezonul 2019 cu un model Hyundai i20 Coupe WRC, alaturi de copilotul sau, Daniel Elena;
- Sordo ramane in cadrul echipei Hyundai Motorsport pentru al saselea sezon consecutiv si va participa in 2019 la opt etape alaturi de copilotul sau, Carlos del Barrio.
Sébastien Loeb si Dani Sordo vor pilota pentru Hyundai Motorsport in sezonul 2019 din Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC). In 2019, Loeb va participa la sase etape, iar Sordo la opt.
Sébastien Loeb, de noua ori campion mondial, a semnat un contract pentru o perioada de doi ani, iar in sezonul 2019 va participa la sase curse impreuna cu Daniel Elena, copilotul sau. Prima etapa din programul celor doi, cu modelul Hyundai i20 Coupe WRC, va fi Raliul Monte-Carlo in luna ianuarie.
Francezul a obtinut cea de-a 79-a victorie din WRC anul acesta in Raliul Spaniei, obiectivul sau fiind de a depasi cele 80 de succese. Loeb va testa Hyundai i20 Coupe WRC inaintea Raliului Monte-Carlo, prima etapa a sezonului 2019, programat in perioada 24 – 27 ianuarie.
Dani Sordo a prelungit contractul pentru un an, acesta fiind cel de-al saselea sezon consecutiv alaturi de Hyundai Motorsport. Spaniolul, alaturi de copilotul sau, Carlos del Barrio, va participa la opt etape in 2019. Sordo a urcat de doua ori pe podium in acest sezon, incheind in total de cinci ori in top cinci. Programul complet nu a fost inca definitivat, dar Dani Sordo va demara sezonul 2019 din Raliul Mexicului, programat in luna martie.
Loeb si Sordo, care au fost colegi in WRC in perioada 2007 – 2010, se vor alatura pilotilor Thierry Neuville si Andreas Mikkelsen, confirmati anterior in cadrul echipei.
„Sunt incantat sa anunt ca voi concura, impreuna cu Daniel, la sase etape din WRC pentru Hyundai Motorsport in 2019. Victoria din Raliul Spaniei a reaprins dorinta de a lupta in continuare pentru victorii in WRC, iar aventura va incepe la Monte-Carlo. Modelul Hyundai i20 Coupe WRC si-a demonstrat potentialul si stim ca putem sa ne luptam pentru victorie. Cu siguranta, 2019 va fi un sezon interesant”, a declarat Sébastien Loeb.
„Hyundai Motorsport a devenit o echipa speciala pentru mine si ma bucur ca voi ramane aici pentru inca un an. 2018 a fost un sezon bun. Este important pentru noi sa invatam din momentele dificile si sa revenim mai puternici. Acesta este obiectivul pentru 2019. Avem o echipa senzationala, acum ca si Sébastien este alaturi de noi. Are foarte multa experienta si cu siguranta acesta va fi un beneficiu”, a adaugat Dani Sordo.
„Este un moment foarte important pentru Hyundai Motorsport si suntem incantati ca Sébastien a semnat un contract pe doi ani. Sa semnam un contract cu un pilot de calibrul sau demonstreaza ca suntem o echipa atractiva si competitiva din Campionatul Mondial de Raliuri. Obiectivul nostru este de a castiga titlul in WRC. Suntem incantati ca a ramas si Dani Sordo pentru inca un an, pilot al echipei inca din 2014. Cu Thierry si Andreas, confirmati deja, avem o linie de piloti extraordinara. Suntem in discutii si cu Hayden, care este un pilot foarte talentat si ca ambasador Hyundai in Noua Zeelanda va fi implicat in mai multe proiecte”, a adaugat Michel Nandan, directorul echipei.